Cea de-a şasea lună de la nuntă a stat sub semnul meditaţiei asupra familiei: logodnă-căsătorie şi a debutat cu un moment deosebit.
Una dintre prietenele rămase însărcinate, aflându-ne în biserica, mi-a pus mâna pe burtică.
A fost un moment care… m-a curentat. Am simţit o bucurie mare pentru bucuria ei, a lor.
M-am bucurat atunci, ca într-o rugăciune, pentru tinerii care trăiesc iubirea lor în Adevăr. Acest Adevăr care duce la împlinire în căsătorie; căsătoria in libertate!
Atunci când două persoane spun că se iubesc, chiar sunt logodite, dar consumă din iubirea conjugală în afara casatoriei, se poate să lipsească:
- entuziamul “reflexiv” prin recunoaştere publică a iubirii lor: câte “prietenii” sunt fără ştirea nimănui, aducând astfel atâtea răni – nimeni care să îi îmbărbăteze la nevoie, fie ea despărţire, cădere sau ceartă…
- lipsa de conştientizare sau recunoştinţă pentru Darul ce le-a fost încredinţat în mod egal şi unic la creaţie (bărbat şi femeie i-a creat) : sfinţenia prin unirea binecuvântată de Dumnezeu!
- încurajarea din partea “mediului” de a întemeia o familie cu încredere în Iubirea lor creatoare şi victorioasă: câţi părinţi acceptă cu uşurinţă sub acoperişul lor necuraţia! Sau câţi părinţi se conformează cu “aşa e acum…”
- încrederea în capacitatea de fidelitate şi în iubirea născătoare de iertare reciprocă: omul este greşitor, nu ne căsătorim cu sfinţi, ci pentru a ajunge la sfinţenie; putem oare să fim alături de soţul/soţia noastră atât în boală fizică, cât şi în boală spirituală? Ne pregăteşte cineva pentru asta, ne pregăteşte cineva să iubim persoana pentru ea însăşi, nu pentru noi? Sau predomină o iubire egoistă, din care, dacă nu suntem “centrul” ne retragem!?
Şi aici, moartea lui Isus, din Iubire, pentru că îl iubea pe om pentru ce este el, nu mai poate fi vazută ca sinucidere, ca masochism, cum am auzit mai nou că se spune despre Isus…
Cred că cine a iertat şi a fost iertat, poate înţelege uşor.
- abandonarea în Dumnezeu, singurul care poate împlini iubirea, singurul în care şi prin care putem iubi pe celălalt: cine ne învaţă că atunci când sunt probleme între soţi, să ne gândim că unul dintre noi are probleme cu Domnul, cu conştiinţa, şi ar fi nevoie de o spovadă, de a cere iertare, de a fi smeriţi? Ce lecţie importantă de învăţat, şi ce loc minunant pentru acest “curs” este căsătoria!
- dreptatea; căci e drept oare să consumi din ceea ce este păstrat celui “de drept”?
E drept oare să consumi ceea ce doar soţul/soţia persoanei pe care o iubeşti are dreptul să consume?
Dar cine ne mai aminteşte de dreptatea Domnului, într-o lume în care dreptatea omului a început să se clădească în afara legii morale, legii divine? Căci legea, după care ar trebui să se facă dreptate, este în afara acesteia: divorţul, avortul, căsătoriile între aceleaşi sexe, drogurile… şi multe altele devin drepte, pentru că noi uităm dreptatea divină.
- libertatea: sunt atâtea persoane care acceptă necurăţia doar pentru celălalt, “din altruism”, sau poate pentru că “aşa fac toţi”, sau pentru că “le-a venit vremea”, sau “să nu se îmbolnăvească din cauza hormonilor”; nu pentru ei înşişi, nu pentru că au luat o decizie în cunoştinţă de cauză în raport cu Iubirea în Adevăr, ci pentru că sunt… târâţi în asta…
Cred că e esenţial să fii tu însuţi, să te raportezi la ceea ce eşti tu, nu ceea ce vrea celălalt să fii, sau ceea ce îţi impune “curentul”… Câte fete şi câţi băieţi au renuntat la visul de a avea un singur soţ/o singură soţie. Adica, un singur om căruia să i se dăruiască total şi liber! În rochia albă de mireasă…
Vestea bună este: Cristos a înviat! Noi putem lăsa trecutul şi începe o viaţă nouă mereu, în aceeaşi Libertate în care am fost creaţi. Cu mers târâş, apoi în patru labe, apoi clătinat, până în poziţia normală, de Om! Dar putem incepe!
Ei bine, când am atins pântecele acestei tinere mămici, i-am mulţumim Domnului pentru acest dar. Pentru această familie tânără, care primeşte viaţa şi pentru toate familiile tinere, pline de curaj!
Pentru ca, în afara căsătoriei, cine îşi doreşte un copil? Cine “nu se fereşte” de complicaţii/probleme?!? Sau, mai apoi, câţi pot să primească “problema”!?
I-am mulţumit luna aceasta de multe ori Domnului că ne-a atras în mod egal pe mine şi pe soţul meu spre El astfel încât, după rătăciri, să preţuim cu adevărat darul logodnei, darul căsătoriei, darul Dăruirii de Sine cu deschidere spre Viaţă.
Cât aş dori ca tinerii să producă adevărata revoluţie prin îmbrăţişarea virtuţilor! Speranţa, credinţa şi dragostea; cumpătarea, curajul, prudenţa, dreptatea!
Mie mi-a fost “fatal” în drumul spre convertire îndemnul Sf. Părinte Papa Ioan Paul al II lea: “Tineri, aveţi sfânta ambiţie de a deveni sfinţi!” Mi-ar plăcea să pot striga de aici şi să se audă din nou, în toata lumea acest îndemn. Pentru că în Domnul pe toate le putem! Mai ales ceea ce vrea şi El: să fim sfinţi, asemeni Lui.
Şi adulţii să îi sprijinim şi să ne considerăm mereu tineri! Astfel, am învesti cu toţii în familie: “celula societăţii” (cum o numea tot Papa Ioan Paul al II lea).
Crăciunul a fost superb! Primul Crăciun în familie, cu un brăduţ format din trei globuri mici agăţate de trei ramuri de brad aşezate frumos într-o vază verde cu buburuze – desemnat de soţul meu drag “cel mai frumos brad de Crăciun pe care l-a avut”, cu activitate de fundraising la cercetaşi, colinde la bătrâni şi bolnavi, cu vizite şi mult timp petrecut în “Noi”.
Revelionul l-am sărbătorit cu două familii, care ne sunt un exemplu real că nu e imposibil să trăieşti iubirea în dreptatea Domnului.
Personal, aveam nevoie de prezenţa lor, de exemplul lor de viaţă în doi.
La celebrarea trecerii în Anul Nou, în biserica frumoasă din Drumul Taberei, alături de prietenii noştri şi probabil mulţi dintre cei prezenţi, ne încredinţăm vieţile şi anul acesta Domnului. Isus din Sfânta Euharistie ne-a ascultat căinţele, rugile şi declaraţiile de iubire…
Atunci, acolo, am simţit din plin titlul cărtii “Iubirea se construieşte”.
De fapt, iubire este atunci când clădeşti pe iubire, constrieşti cu “bolţarii” de iubire, lipeşti cu “ciment” iubire fiecare element al construcţiei.
Clădită pe Iubirea Tatălui, construită cu Iubirea Fiului, lipită cu Iubirea Duhului Sfânt.
Ce mister Iubirea Sfintei Treimi!
Rezonând cu aceste trăiri, prin aceste întâlniri, nu la mult timp, într-o zi frumoasă de iarnă, Ajun de Bobotează, am aflat ca vom fi, la rându-ne, părinţi.
Şi au urmat vizitele programate în Cireşoaia, în Iaşi, Hălăuceşti, întâlniri cu Grupul Vesel, cu parinţii, cu naşii de cununie, tot atâtea momente de bucurie şi de comuniune cu cei dragi.
Tot atâtea telefoane de împărtăşire şi rugăminţi pentru rugăciune…
E bine că se va întampla doar de două ori pe an.
), discutând, jucându-ne (soţul meu încântat de versiunea 5 a nu ştiu cărui joc 
Ultimele pareri